O viață nemișcată (din olandez, stilleven) este un tablou care prezintă un aranjament de obiecte neînsuflețite, de zi cu zi, fie că sunt obiecte naturale (flori, mâncare, vin, pește mort și joc, etc.) sau obiecte fabricate (cărți, sticle, veselă) etc.). Glosarul Muzeului Tate îl spune foarte succint, definind subiectul unei vieți fixe drept „orice nu se mișcă sau este mort”. În franceză, natura mortă se numește nature morte, (literalmente „natura moartă”).
O viață nemișcată poate fi realistă sau abstractă, în funcție de timpul și cultura particulară în care a fost creată și de stilul particular al artistului. Natura mortă este un gen popular, deoarece artistul are un control total asupra subiectului picturii, iluminatului și contextului. Artistul poate folosi natura mortă simbolic sau alegoric pentru a exprima o idee sau formal pentru a studia compoziția și elementele și principiile artei.
Istorie
Deși picturile de obiecte există încă din Egiptul antic și Grecia, pictura mortală ca formă de artă unică își are originea în arta occidentală post-renascentistă. În Egiptul antic, oamenii pictau obiecte și mâncare în morminte și temple ca oferte pentru zei și pentru ca morții să se bucure în viața de apoi. Aceste tablouri erau reprezentări plane, grafice ale subiectelor lor, tipice picturii egiptene. Grecii antici au încorporat, de asemenea, subiecți în viață în vaze, picturi murale și mozaicuri. Aceste tablouri, cu evidențierea și umbrele, erau mai realiste decât egiptenii, deși nu erau exacte din punct de vedere al perspectivei.
Pictura vieții a devenit o formă de artă proprie în secolul al XVI-lea. Un tablou realizat de artistul venețian Jacopo de 'Barbari (1440-1516) - afișat acum în Alte Pinakothek, Munchen - este considerat de mulți istorici drept primul adevărat corp mort. Tabloul, finalizat în 1504, prezintă o perdigă moartă și o pereche de mănuși de fier sau manopere.
Conform documentarului BBC „Mere, pere și vopsea: cum să faci un desen mort (pictură), „ Coșul de fructe ”al lui Caravaggio, pictat în 1597, este recunoscut ca fiind prima lucrare majoră a genului occidental.
Înălțimea picturii mortale a venit în Olanda, din secolul al XVII-lea. Artiști precum Jan Brueghel, Pieter Clausz și alții au pictat imagini opulente, extrem de detaliate și realiste cu buchete de flori și mese încărcate cu boluri de fructe și vânat. Aceste tablouri au sărbătorit anotimpurile și reflectau interesul științific al epocii pentru lumea naturală. De asemenea, au servit ca simboluri de statut și au fost foarte căutate. Mulți artiști și-au vândut operele prin licitații.
Simbolism
În mod tradițional, multe obiecte din picturile de natură mortă au fost selectate pentru semnificațiile lor religioase sau simbolice, deși acest simbolism eludează uneori privitorii moderni. Tăiați flori sau o bucată de fructe în descompunere, de exemplu, simbolizate a mortalității. Cranii, ochelari de ceas, ceasuri și lumânări i-au avertizat pe telespectatori că viața este scurtă. Aceste tablouri bântuite de moarte sunt cunoscute sub numele de memento mori, o expresie latină care înseamnă „amintiți-vă că trebuie să muriți”.
Picturile Memento mori sunt strâns legate de vieții nemișcate de vanitas, care includ simboluri ale plăcerilor pământești și ale bunurilor materiale - cum ar fi instrumente muzicale, vin și cărți - care au o mică valoare în comparație cu gloria vieții de apoi. Termenul de vanitas provine dintr-o declarație de la începutul Cartii Eclesiastilor, care exprimă inutilitatea activității umane: "Deșertăciunea vanităților! Totul este deșertăciune".
Dar nu toate picturile pe natură prezintă simbolism. Artistul post-impresionist francez Paul Cezanne (1839-1906) este poate cel mai cunoscut pictor de mere, pur și simplu pentru utilizarea sa de culoare, formă și perspectivă. „Natura vieții cu mere” a lui Cezanne (1895-98) nu este pictată realist, de parcă ar fi fost privită dintr-un punct de vedere. Mai degrabă, pare să reprezinte o amalgamare de opinii diferite. Prin explorarea modurilor de percepție, opera lui Cezanne a servit ca un precursor al cubismului și al abstractizării.
