Creați distanța într-un peisaj cu ton

Dacă un peisaj pare plat, fără un sentiment de distanță în scenă, primul lucru trebuie să verificați tonul sau valoarea din tablou. Utilizarea unui ton mai ușor pe ceea ce se află la distanța unui tablou de peisaj dă imediat un sentiment de profunzime. Puteți vedea acest lucru în tabloul de mai sus: în stânga este pictura propriu-zisă, încă o lucrare în desfășurare lipsită în mod decisiv de profunzime. În dreapta am editat fotografia pentru a lumina lumina / cerul din vârful tabloului; instantaneu are o senzație de profunzime. (Nimic altceva nu a fost schimbat în fotografie.)

Simțul distanței create prin ton este cunoscut sub numele de Perspectivă Aeriană. Cuvântul P (perspectivă) sperie mulți artiști, nu-i place să-l complice adăugând termenul „aerian” la „perspectivă”. Dar, cu adevărat, nu este nimic de care să vă fie frică, dacă ați privit peisaje, atunci știți deja despre ce este vorba. Pur și simplu nu ați folosit artspeak-ul pentru concept. Știți cum când vedeți o serie de munți sau dealuri la distanță, aceștia devin mai ușori și mai ușori, cu cât sunt mai departe? Aceasta este perspectiva aeriană sau o schimbare a valorii sau a tonului care oferă un sentiment de distanță.

Următorul nivel în dezvoltarea perspectivei aeriene este să știm că vedem lucrurile mai departe ca fiind mai neclar. Așadar, pe lângă luminarea tonului, faceți culorile un pic mai albete sau mai reci, cu cât este mai departe. Când alegeți verdeața, de exemplu, ați folosi unul care se apleacă spre galben pentru prim plan și unul care se apleacă spre albastru pentru un deal în depărtare.

Ca o „rețetă” de bază pentru aplicarea perspectivei aeriene pe tablourile dvs. de peisaj, gândiți-vă

• Prim-plan = Normal
• Distanța mijlocie = Un pic mai ușor în ton și albastru
• Departe de depărtare = Mult mai ușor și mai albastru

Amintiți-vă că obiectele roșii apar mai aproape, așa că dacă perspectiva dvs. pare plată, nu puneți un obiect roșu (de exemplu, o persoană care poartă o cămașă roșie) la distanță, ci puneți-o în prim plan și încercați să adăugați albastru deschis la distanță.

Poziția liniei Orizont

Linia orizontului este cea mai importantă componentă vizuală sau un indiciu al perspectivei într-un peisaj. Este lucrul pe care îl folosim imediat pentru a interpreta perspectiva într-un tablou pe care îl analizăm; o facem instinctiv.

Deci, dacă linia orizontului este prea mare sau mică pe un tablou, pierzi informații vizuale cruciale, care sunt esențiale pentru modul în care creierul spectatorului va interpreta și percepe perspectiva. În schimb, privitorul trebuie să se străduiască mai întâi să se descurce unde se află linia orizontului, să o vadă pentru ceea ce este și să o plaseze în raport cu orice altceva din compoziție. Abia atunci „desfac” restul tabloului. Acest moment de confuzie poate fi suficient pentru a face peisajul să se simtă incomod, nu tocmai corect.

O linie de orizont prea mare, cu doar o minusculă pivotare deasupra ei și creierul nu va înregistra instantaneu acea zonă ca cerul. Prea scăzut, iar zveltul de sub orizont riscă să nu fie perceput ca pământ. Asta nu înseamnă că trebuie să te lipești rigid de Rule of Thirds sau Golden Middle pentru poziționarea liniei orizontului, ci mai degrabă că trebuie să-ți amintești să ai suficient deasupra și sub linia orizontului pentru ca spectatorul să citească imediat.

Drumul Iluziei

Un mod ușor și eficient de a crea iluzia distanței într-un tablou este să includă un element de dimensiuni cunoscute care se micșorează în distanță, respectând regulile perspectivei, cum ar fi un drum, o cale ferată sau ca în fotografia de mai sus, pod. Știm, instinctiv, că drumul are aceeași lățime de-a lungul întregii sale lungimi, dar că cu cât este mai departe de noi, acesta devine mai îngust. Astfel, a vedea un drum care face acest lucru într-un peisaj pictat se înregistrează ca adâncime în pictură.

Un alt mod de a face acest lucru este să adăugați un element în compoziție, cum ar fi o figură care oferă instantaneu un sentiment de scară. Ochii noștri tind să fie atrași puternic spre figuri, iar creierul nostru va scala automat restul celor din compoziție.

Un animal va face același lucru, la fel ca un copac, deși acest lucru nu funcționează la fel de puternic, deoarece chiar și aceeași specie de copac apare într-o gamă largă de dimensiuni. Da, oamenii o fac și ei, dar avem tendința de a ști instinctiv dacă o figură este un adult sau un copil, de dimensiunile, postura și îmbrăcămintea lor.

Nu uitați să scădeți nivelul de detaliu în fundal. Este posibil să vedem fiecare frunză de pe un copac din prim-planul unei scene, dar nu trebuie să fie foarte departe de noi înainte să nu mai vedem fiecare frunză individual. Așadar, pictați detalii în prim plan și un sentiment de textură, ton și culoare pentru copacul îndepărtat.

Format Canvas

Alegerea peisajului, a portretului sau a pânzei pătrate a fost una conștientă, sau l-ați ales doar pe primul care a venit la mână? Adâncimea sau distanța este mai ușor de perceput într-un format peisaj larg decât într-un format portret îngust. Lățimea pânzelor permite, în mod efectiv, mai multe componente ale perspectivei să se lege pe linia orizontului (invers, acest lucru poate produce un efect foarte izbitor, de exemplu, „Hristos al Sfântului Ioan al Crucii” de Salvador Dali).

De asemenea, avem tendința de a privi peisajele pe orizontală nu pe verticală, ochiul nostru este instruit să privească peisaje în lateral și nu în jos. Acestea fiind spuse, scenele construite în peisajele orașului sau în interiorul a ceva asemănător cu o pădure beneficiază de orientarea portretului unde vedeți tuneluri de clădiri înalte sau copaci.

Nu neglijați marginile dure și moi. O margine moale sau pierdută va părea mai departe de parcă nu o puteți vedea destul de mult. În schimb, o margine clar definită va părea mai aproape. Nu uitați să așezați aranjarea elementelor în straturi unul după altul, cu piese întunecate. Creați sentimentul peisajului care se îndepărtează în depărtare.